Alfred Adler și lumea unui ”tot indivizibil”

Preambul: 

Constantin Nica este unul dintre absolvenții Școlii de Coaching Pleiade, precum și a altor programe de psihologie aplicată din cadrul Pleiade Education System. În prezent, este student la Facultatea de Psihologie, urmându-și calea pe care o simte atât de apropiată de inima lui. L-am primit cu brațele deschise în echipa Pleiade atunci când și-a exprimat dorința de a rămâne aproape de noi, de a contribui, de a fi parte la construcția sistemului educațional Pleiade, care, după 2 ani, este, ca și Costi, tânăr și încă la început.

Articolul de azi este izvorât din respectul și recunoștința pe care el i le poartă celui pe care îl consideră părintele psihologiei individuale și a cărui zi de naștere lumea psihologilor a onorat-o chiar azi.

Alfred Adler, părintele psihologiei individuale

Nu cred că este onoare mai mare pentru un student la psihologie decât să scrie despre unul dintre psihologii care l-au făcut să meargă pe această cale. Astfel voi putea să îmi exprim o parte infimă din gratitudinea pe care i-o port. Însă mă simt complexat, este ca și cum aș avea la îndemână doar un binoclu pentru a studia și prezenta Universul Adlerian, drept pentru care vă invit, dacă rezonați sau vreți să aflați mai multe despre el sau lucrările lui, să mergeți direct la sursă.

S-a născut în Viena, Austria, într-o familie cu șase copii, el fiind al doilea. Copilăria lui va fi marcată de două evenimente ce îi vor determina alegerile viitoare: la vârsta de trei ani este devastat de experiența morții fratelui său, apoi, la cinci ani, se îmbolnăvește grav de pneumonie iar medicul curant îi dă șanse minime de supraviețuire, însă Dumnezeu avea planuri mari pentru el și supraviețuiește. În urma celor două experiențe ia decizia de a “învinge acest lucru numit moartea” și de a deveni medic.

Sursa: wikipedia

De la copilul preferat la fratele ignorat 
sau principiul adlerian al detronării și cel al rivalității fraterne

Adler relatează cum mama sa fusese plină de umor, sinceră, bună și total dedicată copiilor ei; însă, “după nașterea fratelui meu mai mic, ea și-a transferat atenția la el și eu m-am simțit detronat și m-am întors către tatăl meu, al cărui favorit eram”.

Această relatare ilustrează modul în care au luat naștere două concepte fundamentale adleriene: cel al detronării și cel al rivalității fraterne:

  • Detronarea se produce atunci când un copil mic, aflat inițial în centrul atenției, este înlocuit în manifestările de afecțiune ale mamei de un copil nou venit. Rezultatul este o formă de rivalitate frățească.
  • Rivalitatea simbolică, în general, este concurența dintre frați sau surori pentru atenția și aprobarea părinților.

De la elev repetent la medic și psiholog de geniu
sau compensarea ca răspuns la sentimentele de inferioritate

Alfred a fost un elev dificil, era stângaci, modest și lua note mici. A rămas corigent la matematică în școala secundară și a trebuit să repete o clasă. Acest lucru a dus la un alt episod care a devenit un principiu cunoscut în teoria sa.

Într-o zi, și-a auzit profesorul cum îi sfătuia tatăl să-l scoată de la școală și să-l bage ucenic la cizmar. Ce a făcut tatăl lui? L-a încurajat să continue școala și să-și dubleze eforturile. Tânărul Alfred s-a străduit să-și remedieze situația școlară, studiind cu asiduitate la matematică.

După ceva timp, profesorul a scris o problemă de matematică pe tablă, pe care niciun elev, nici profesorul însuși n-au putut-o rezolva. Adler s-a ridicat brusc și a spus: “Pot eu să rezolv problema”.

Fără să ia în seamă observația sarcastică a profesorului, “Desigur, dacă nimeni altcineva nu poate, cu siguranță vei putea tu”, a mers la tablă și, în mijlocul râsetelor colegilor de clasă, a rezolvat problema. Din acel moment, el a fost cel mai bun elev din clasă la matematică, iar acest triumf ilustrează conceptul adlerian de compensare ca răspuns la sentimentele de inferioritate, concept central în munca sa și asupra căruia va reveni de-a lungul timpului.

Urmează facultatea de medicină, iar după absolvire practică oftalmologia, apoi medicina generală în cartierele sărace ale Vienei.

În 1902 primește invitația din partea lui Sigmund Freud de a se alătura ”Societății Psihologice de Miercuri”. În 1910 devine președintele Societății psihanalitice vieneze, al cărei membru va rămâne până în 1911, când diferențele dintre ideile lui și ale lui Freud vor deveni de nesuportat, și se va produce scindarea dintre cei doi.

Se va separa de Freud pentru că avea senzația că îi este subaltern, pe când el se voia, în inconștientul său, un “spiritus rector”. Manes Sperber crede că ruptura de Freud a fost determinată de un important element caracterologic: “Adler era cu 14 ani mai tânăr decât Freud, nu-l recunoaște pe acesta ca autoritate paternă. El era mai degrabă înclinat să vadă în el un frate mai mare”.

După despărțirea de Freud, înființează Societatea de Psihologie Individuală (1912), iar în 1916 servește ca medic în armata austro-ungară, urmând că în 1924 să devină profesor la Institutul Pedagogic din Viena, poziție din care încearcă să schimbe părti din sistemul educațional austriac. La începutul anilor ’30, emigrează in S.U.A., unde ocupă poziția de profesor adjunct la Columbia University si la Long Island College of Medicine. Va întreprinde numeroase turnee de popularizare ale ideilor sale.

Sursa: adlerpedia

Teoria complexului de inferioritate

Adler credea că orice om are uneori sentimente de inferioritate. Aceasta este o parte universală a experienței umane. Modul în care reacționăm la sentimentele de inferioritate ne poate ajusta devenirea personală.

  • Poți să fii învins și să renunți la speranță sau
  • Poți riposta sau schimba ceea ce faci, depășind dificultățile. Compensarea, în teoria adleriană, este forța de a reacționa împotriva dificultății sau greutății, prin ripostă sau dezvoltarea unor tactici noi, în loc de a te lăsa pradă disperării și îndoielii.

O persoană care compensează ceea ce numea Adler inferioritatea resimțită (situațiile care te fac să te simți inferior) este o persoană care face ajustări pentru a excela. Acest lucru poate însemna să te străduiești mai mult, în ciuda eșecurilor inițiale sau să lucrezi cu dificultățile pentru a găsi un alt mod de a reuși.

În aprofundarea teoriei complexului de inferioritate, Adler afirmă că a fi om înseamnă a avea un complex de inferioritate care cere o compensare permanentă ce devine un factor stimulator al dezvoltării psihice. Compensarea devine, la Adler, metoda prin care complexul de inferioritate este învins prin restabilirea unui echilibru psihic, iar pentru a realiza compensarea, omul complexat are nevoie de voință de putere (concept preluat de la Nietzsche). Pentru el, voința este tendința care rezultă din sentimentul de inferioritate și se valorizează prin supracompensarea acestei inferiorități.

Descoperirea sa privind inferioritatea constituțională a unor organe, care dezvoltă un sentiment de inferioritate și se valorizează prin supracompensarea acestei inferiorități, a fost pusă pe seama propriilor deficiențe organice, întrucât a fost un copil firav, rahitic și foarte bolnăvicios.

Va recunoaște, de asemenea, existența unui alt aspect la fel de dezechilibrat, și anume “complexul de superioritate”, manifestat printr-o nevoie constantă de atingere a unor obiective. Când însă obiectivele sunt atinse, ele nu insuflă individului încredere în sine, ci doar îl împing să caute în exterior, în continuare, recunoaștere prin alte realizări ulterioare.

Marile probleme ale vieții omului, în viziunea lui, sunt: viața în societate, munca și iubirea, deoarece “ființa umană privită că produs al acestei planete nu și-a putut menține și dezvolta relațiile cu restul lumii decât prin încorporarea în comunitate, prin aportul material și spiritual pe care i-l furnizează acesteia, prin muncă, prin efort susținut și printr-o propagare suficientă a speciei”.

Psihologia unui “tot indivizibil”

Alfred Adler este primul psiholog care a creat o teorie holistă a personalității, străduindu-se să țină cont de toate influențele fundamentale care marchează viața individului. Considera persoana un întreg, fără diviziuni sau bariere interioare. Iar ceea ce face, gândește și simte este unitar, îndreptat spre realizarea scopului personal, unic. Omul este mai mult decât suma funcțiilor sale fizice, mentale, emoționale, iar comportamentul este cel mai bine înțeles dacă este văzut ca o unitate, ca un stil de viață.

“Psihologia individuală” a lui Adler este o psihologie a unui “tot indivizibil” și care se raportează în același timp la individ în sine cât și la relația sa cu comunitatea. Pledează pentru dezvoltarea sentimentului de comuniune socială, iar la scară maximă, dezvoltarea sentimentului cosmicității omului.

Este adeptul teleologiei, teoria conform căreia fiecare om are un scop, unic, în viața sa. De obicei acest scop nu este conștient, dar individul se mișcă spre el, mereu. Viața este o continuă mișcare spre realizarea scopului personal.

Considera că toți oamenii trăiesc în “lumea sensului”, precum și că toți oamenii au putere creativă fundamentală, cât și libertatea de a-și schimba direcția în viață.

Va influența multiple mari personalități din lumea psihologiei, precum Karen Horney, Abraham Maslow, Victor Frankl, Rollo May, Albert Ellis și mulți alții.

Albert Ellis, părintele terapiei rațional-emotive și comportamentale afirma despre el: “Alfred Adler, mai mult decât însăși Freud, este probabil părintele adevărat al psihoterapiei moderne. Este dificil să găsești în zilele noastre un terapeut care nu îi datorează nimic din anumite puncte de vederea psihologiei individuale a lui Alfred Adler.”

Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără “Înțelegerea vieții”, “Caracterul nevrotic”, precum și “Cooperarea între sexe”.

A decedat subit la Aberdeen, pe 28 mai 1937, la vârsta de 67 de ani; cel mai probabil, evenimentul s-a produs în urma unui infarct, pe când se afla într-un turneu scoțian, susținând conferințe și seminarii.

La aflarea veștii morții lui, Freud afirma: ”Pentru un băiat evreu provenit dintr-o suburbie a Vienei, moartea la Aberdeen este ea însăși încununarea unei cariere neașteptate și o dovadă a cât de departe a ajuns. Lumea l-a recompensat din plin pentru munca lui de contrazicere a psihanalizei.”

Guest Post by
Constantin Nica

Surse:
Istoria Psihologiei Universale, Ion Mânzat, Editura Univers Enciclopedic
https://alfredadler.ro
http://www.scientia.ro

 

Mioara Soldan

Certified Coach by ICF

Certified Coach by International Coach Federation (I.C.F.). Fondatoarea Școlii de Coaching Pleiade. Formări relevante: Systemic Coaching, Coaching Fundamentals & Empowering Leadership, Individual & Team Diagnosis for Leaders and Coaches, Delegative Processes for Team and Organisational Coaching Professionals, Entrepreneurs and Managers - formări efectuate cu Alain Cardon, părintele coaching-ului sistemic la nivel mondial. Master Psihodiagnoză Cognitivă și Consiliere Psihologică în cadrul Facultății de Psihologie, U.E.B. Formare și dezvoltare personală în Analiză Tranzacțională și Master NLP. ”Misiunea mea: să creez, alături de comunitatea Pleiade, un sistem alternativ de educație, sistem bazat pe descoperirea propriei identități, a potențialului individual și a dorințelor profunde, motivatoare, care mână omul către acțiune și rezultate.”

Leave A Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *