Sfântul Nicolae din Mira Lichiei

 

Acum că a trecut mult așteptata zi de 6 decembrie, ziua Sfântului Nicolae și a darurilor din ghetuțe, ce-ai zice să îți mai faci un cadou – de 5 minute durată – și să afli cine a fost Sfântul Nicolae și cum a ajuns el să fie asociat cu daruri și dărnicie? Căci, mai întâi de toate, întreaga creștinătate asociază figura Sfântului Ierarh Nicolae cu generozitatea.

Articolul de azi cuprinde două părți:

I. Viața Sfântului Nicolae din Mira Lichiei

II. Recunoaşterea anatomică şi studiul antropometric al relicvelor osoase ale Sfântului Nicolae din Bari

I. Viața Sfântului Nicolae din Mira Lichiei

Sfântul Nicolae este cel mai cunoscut și iubit sfânt al Bisericii Ortodoxe. Născut în jurul anului 280, în localitatea Patara în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi, El a rămas în istoria ca Sfântul Nicolae din Mira Lichiei (astăzi un mic sătuc din Turcia), localitate al cărei arhiereu a fost ales după moartea arhiepiscopului și unde și-a găsit sfârșitul pământean, în jurul anului 345.

A fost un om de o foarte mare cultură teologică și un model de înaltă moralitate, iar diversele scrieri îl înfățișează cu o personalitate cumulând trei elemente principale: ascetismul sirian, nobleţea romană şi inteligenţa greacă. Pentru multa sa bunătate a fost ales arhiereu, pentru dreapta credinţă a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni.

Tradiţia creştină iconografică consemnează faptul că Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată și înfăţişează naşterea pruncului Nicolae astfel: „Casă şi într-însa iatac cu perdele, şi în iatac mama sfântului, culcată într-o rână în pat şi rezemată pe pernă; şi mai încolo două fete aduc bucate; şi iar mai încolo o femeie bătrână scaldă pruncul. Şi iarăşi pruncul în leagăn lângă mamă-sa; şi tatăl sfântului stă aproape privind pruncul”.

Sfântul Simeon Metafrastul afirmă: „Casa admirabilului său tată a fost Patara, cel mai faimos oraş al Liciei. Părinţii săi erau dintr-o descendenţă nobilă, destul de bogaţi, fără a întrece dreapta măsură. Sigur că aveau gustul măreţiei pământeşti. Dar ei au fost pildă nobilă fiului lor, ca acesta să nu vrea nimic pentru dorinţele sale egoiste, căutând mereu binele tuturor şi urmându-l în toată vremea”.

„Legenda de aur” (Legenda Aurea), o antologie greacă scrisă pare-se de Patriarhul Metodie şi transcrisă în limba latină de Diaconul Ioan, consemnează faptul că Sfântul Nicolae, încă de mic, a primit de la părinții săi o educație creştină înaltă, aceștia inițiindu-l în citirea Sfintei Scripturi de la vârsta de cinci ani.

Statuie rusească ortodoxă reprezentându-l pe Sfântului Nicolae.
Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/

Încă din copilărie s-a remarcat prin purtare aleasă, post şi viaţă duhovnicească intensă. A studiat la cele mai bune şcoli, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot.

<<Tinereţea Sfântului a fost un model de feciorie şi iubire de înţelepciune. Era nelipsit din Biserică, iar idealurile lui erau în Scriptură şi în martirii Bisericii timpurii. Metafrastul spune despre aceasta: „Deci, ca un pământ bun şi fertil, când a ajuns la vârsta cea cuvenită a fost trimis la studiu la profesor (grammaticus). În povăţuirea acestuia, într-un scurt timp Nicolae a învăţat multele discipline, deşi toate cele de natură politică şi mercantilă le-a respins. El a evitat anturajul de prieteni fără bună măsură şi discuţiile cu femeile (…). Părăsind căile lumeşti, el îşi petrecea tot timpul în Sfintele Biserici.”

Tinereţea lui Nicolae a avut loc în atmosfera romană în care se cântau imnele cavalereşti Iliada şi Odiseea, se citeau filosofii stoici, etc. Patara, port de tranzit în Meditarana, punct de confluență socială și economică între Roma, Siria și Palestina, prezenta o amplă varietate de elemente culturale, în care mesajul creștinismului reprezenta o noutate absolută pentru tinerii doritori de înţelepciune şi puritate.

Dacă în cetatea Patara era protector zeul Appolo, în Mira, ocrotitoarea oraşului era Artemis (Diana, în cultura romană), zeiţa vânătorii şi a lunii. Fusese construit în cinstea ei un templu grandios în inima cetăţii, unde veneau păgânii din toate colţurile Asiei Mici pentru a o venera pe zeiţă. De asemenea, în onoarea ei avea loc jocuri, ritualuri şi ospeţe orgiastice care întunecau toată cetatea.

Nicolae a început opera sa predicatorială, evidenţiind superioritatea credinţei creştine faţă de cultul păgân politeist şi idolatru. În locul cultului orgiastic al zeiţei, Nicolae a arătat idealurile tinerilor creştini de feciorie, smerenie şi învăţatură. Dacă la începutul misiunii sale, câţiva creştini care supravieţuiseră cruntelor persecuţii ale lui Diocleţian îl ascultau, pe măsură ce predica, oamenii simţeau bunătatea şi fermitatea marelui arhiepiscop şi se întorceau la Dumnezeu. Când vorbea smeritul ierarh, ochii li se umezeau şi în inimă li se aprindea un dor nepătruns pentru ceva mai frumos şi mai sfânt decât toată lumea aceasta plină de păcate. Încă şi toţi cei vindecaţi de sfânt mărturiseau puterea necuprinsă a lui Dumnezeu şi chemau mulţimea la mărturisirea adevărului. În acea atmosferă de promiscuitate şi desfrânare, oamenii simţeau nevoia de ceva mai înalt decât plăcerea fizică sau delectarea în faţa suferinţei, simţeau nevoia de Dumnezeu.

Sf. Nicolae salvează trei nevinovați de la moarte.
Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/

Nicolae a fost neobosit în lucrarea sa pastorală. Puterea harului din vorbele ierarhului a mişcat și convertit la creștinism pe mulţi păgâni care căutau un ideal de umanitate.

Acest sfânt ierarh s-a facut pe sine chip al smereniei și al sărăciei, slujind lui Dumnezeu și semenilor săi până în ultimul ceas al vieții sale.>>
(Din cartea „Sfântul Ierarh Nicolae – mirul iubirii lui Hristos”, Ed. Pars Pro Toto, Iaşi, 2007, Diac. Dr. Ioan Valentin Istrati)

Moș Nicolae între Legendă și Realitate

Scrierile creștine consemnează o serie de minuni pe care Sfântul Nicolae le-a făcut chiar din timpul vieţii sale.

Cinstirea Sfântului Nicolae în data de 6 decembrie

Se spune că, în vremea împăratului Constantin cel Mare, trei tineri, denumiți voievozi (guvernatori locali) au fost acuzaţi pe nedrept de complot împotriva împăratului. Au fost închişi şi urmau să fie decapitaţi. Dar seara, Sfântul Nicolae i-a apărut în vis împăratului, spunându-i că sunt nevinovaţi. Înspăimântat de această viziune, împăratul i-a eliberat.

Cea mai cunoscută este legenda care spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situației financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritișului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la ușa casei nobilului, un săculeț cu aur. Povestea s-a repetat întocmai și când a venit vremea măritișului pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea și celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte l-a văzut pe episcop lăsând săculețul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiș și a dat drumul săculețului prin hornul casei, într-o șoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agățării șosetelor de șemineu. După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentației de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neașteptat îi mulțumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeți cu aur făcuți cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).

Zestrea pentru cele trei virgine. Sursa foto:https://en.wikipedia.org/wiki/

Legenda nuieluşii pe care o primesc copiii neascultători
Tot potrivit legendei, Nicolae de Mira ar fi fost unul din cei 318 participanți ai Sinodului de la Niceea. La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, Nicolae a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei.

Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Nicolae, ajuns episcop de Mira de la o vârstă fragedă, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în cadrul Bisericii, i-a dat ereticului Arie o palmă.

Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu nuieluşa, în semn de avertisment.

Alte minuni consemnate despre Sfântul Nicolae: în timpul călătoriei spre Ţara Sfântă, o furtună puternică i-a speriat pe cei din corabie, crezând că vor muri. Dar Sfântul Nicolae i-a îndemnat pe toţi să se roage lui Dumnezeu, iar furtuna s-a oprit. Tot atunci, Sfântul Nicolae a înviat un tânăr corăbier care căzuse de pe catarg şi se înecase. De asemenea, în Alexandria, Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi. Sfântul Ierarh Nicolae a salvat Mira Lichiei de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul în cetatea Mirei.

Astfel, Sfântul Ierarh Nicolae din Mira Lichiei, sfântul iubirii, este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzați pe nedrept, al comercianților și al călătorilor, al marinarilor, al fetelor nemăritate și al mireselor și, în mod special, al copiilor mici.

Răspândirea cultului Sfântului Nicolae

Cultul sfântului Nicolae începe să se răspândească în Occident în secolul al X-lea: Othon al III-lea, în Germania, a zidit o biserică de rit bizantin la Burtscheid, căreia îi dă ca hram pe sfântul Nicolae.

Cultul popular al sfântului Nicolae datează din secolul al XI-lea. Cruciații aduceau moaște din Răsărit, și de obicei marile orașe occidentale care primeau moaștele vreunui sfânt răsăritean, își luau drept patron pe acel sfânt. Astfel, cruciații din Bari (în Italia) au adus cu ei moaștele sfântului Nicolae de Mira.

În secolul al XII-lea, sfântul Nicolae intră în cărțile de slujbe de la mănăstirea Sint-Truiden (Belgia). De aici cultul său ajunge la Roskilde (Danemarca), la Vadstena (Suedia) și în vreo patruzeci de sate din Islanda. În secolul al XIII-lea, părticele din moaștele sfântului Nicolae ajung la catedrala din Canterbury, iar cultul sfântului începe să se răspândească, datorită influenței de pe continent.

Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia și Țările de Jos și Kleeschen în Luxemburg, Santa Claus din lumea anglofonă (Moș Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sărbătoarea lui Moș Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului Nicolae în numeroase țări, devenind o oportunitate de a face cadouri, iar pentru comercianți una de a-și spori vânzările, și a apărut chiar și în țări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului Nicolae, precum China.

Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena, precum și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari.

În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt îngropate într-o criptă.

Biserica Sf. Nicolae din Bari.
Sursa foto:https://en.wikipedia.org/wiki/

II. Recunoaşterea anatomică şi studiul antropometric al relicvelor osoase ale Sf. Nicolae din Bari

Oamenii de știință au reconstruit chipul marelui Sfânt Nicolae, după moaștele sale. Pe baza cercetărilor arheologice, anatomice și antropologice, cercetătorii ruși au descris imaginea reală a Sfântului Ierarh Nicolae: talia, tenul și chiar caracteristicile faciale. De asemenea, acestia au definit bolile de care Sfantul Nicolae suferise.

Pentru efectuarea acestui studiu, a fost nevoie de deschiderea mormântului Sfântului Nicolae din Bari. Studiul antropologic al relicvelor demonstrează că marele Sfânt Ierarh nu a mâncat carne, ci doar mancaruri vegetale și avea o înălțime de 1.67 m.

Evaluarea expertizei a fost realizată de către profesorul Luigi Martino. Fața Sfântului a fost reconstruită după craniu. Profesorul a tras, de asemenea, mai multe concluzii despre bolile de care suferise Sfantul Nicolae. Articulațiile Sfântului Nicolae sunt deteriorate. Coloana vertebrală și oasele de la piept demonstrează tortura de care Sfântul Ierarh Nicolae a avut parte în închisoare. Examinarea radiologică a craniului a demonstrat o ușoară modificare internă craniană, profesorul Martino considerând că aceasta ar fi fost cauzată de mai mulți ani de frig și umezeală petrecuți în închisoare.

Profesorul Luigi Martino a concluzionat, pe baza studiului sfintelor moaște ale Sfântului Nicolae, că reprezentările din icoane corespund pe deplin aspectului exterior al persoanei îngropate în acest mormant.

Extras din referatul profesorului Luigi Martino, profesor de anatomie umană la Universitatea din Bari – Buletinul Sf. Nicolae, ediție specială, aprilie–decembrie 1957.

,,În noaptea de 5/6 mai 1953 s-a realizat, în prezenţa unei Comisii Pontificale speciale, prezidată de Excelenţa Sa Monseniorul Enrico Nicodemo, arhiepiscop de Bari, recunoaşterea canonică a rămăşiţelor de schelet aflate în mormântul Sf. Nicolae, situate sub altarul principal al criptei din Bazilica Sf. Nicolae din Bari. Recunoașterea a constituit un eveniment absolut excepțional, dat fiind faptul că timp de 866 de ani, nimeni nu a putut atinge, nici vedea oasele sfântului nostru taumaturg; de altfel nici Biserica nu ar fi luat decizia de a trece la recunoașterea scheletului aflat în acest mormânt, dacă nu ar fi fost vorba de lucrări urgente de restaurare şi consolidare a bisericii, care se impuneau cu indispensabilitate, mai ales la unii pereţi şi chiar la podeaua criptei. Mutarea temporară a lespezilor foarte grele care acopereau mormântul a îngăduit descoperirea şi examenul direct şi complex al rămăşiţelor osoase, care în 1089 fuseseră așezate chiar de Papa Urban al II-lea în adâncul nişei monolitice din mormânt.

Mie mi-a revenit sarcina de a recunoaște şi de a insera bucatele osoase existente, precum şi cele care lipseau din scheletul aflat în mormântul deschis; în această investigație anatomică am fost ajutat de un coleg, dr. Alfredo Ruggieri, medic din Bari. Nișa (deschisă în jurul orei 23 pe data de 5 mai), revela, pe fundul dreptunghic, oase așezate fără vreo anume ordine sistematică (ceea ce demonstră că nu fusese, cu siguranță,  un cunoscător al anatomiei cel care le depusese acolo), cu craniul situat în centrul nişei, şi cu celelalte bucăţi de oase, lungi şi scurte, în parte fragmentare, adunate neregulat de jur împrejur. Craniul era bine așezat, cu bărbia în partea de jos. Împreuna cu foarte mici fragmente osoase, prezente în număr mare, am găsit chiar şi pietriș, care, cel mai probabil, trebuie să fi fost transportat odată cu oasele în momentul sustragerii în grabă, făcute de niște marinari curajoși din Bari.

Toate bucăţile de oase erau acoperite de un lichid limpede, asemănător apei de stâncă, care se găsea în fundul nişei, până la o înălţime de 2 cm. Bucăţile osoase care se găseau peste suprafața apei erau toate ude, în timp ce toate zonele de măduva din oasele sparte, spongioase, erau pline de apă și picurau apă, când bucăţile de schelet au fost ridicate din apă. Trebuie să spun că, după extragerea  tuturor bucăţilor de oase şi lichidului – în întregime, mormântul a fost bine drenat, iar zidurile sale au fost atent explorate, la lumină puternică: rezulta ca nişa era monolitică, din piatră compactă şi dură, fără ca pereţii foarte groși să prezinte vreo crăpătură. Scheletul rezulta a aparține unuia şi aceluiași individ, şi a fi compus din oase foarte fragile şi foarte fragmentate.

Din întreg scheletul, craniul este partea cea mai bine conservată, ceea ce indică faptul că a fost obiectul unei atenții sporite, şi de departe partea cea mai protejată în timpul operațiunilor de sustragere/mutare. Craniul este complet în segmentele sale, lipsindu-i doar partea posterioară a jumătăţii de mandibula stângă; dinții se regăsesc în număr mare, iar unii dintre ei sunt încă înfipţii în alveolele lor.

Din coloana vertebrală se găsesc doar fragmente: sunt prezente toate cele cinci vertebre ale segmentului lombar, dar din segmentul cervical se găsesc doar unele dintre ele (a doua şi a șaptea, fragmentate), patru vertebre din segmentul toracic, în mare parte fragmentate, şi din osul sacral, doar porțiunea centrală a bazei osului. Cutia toracică se reduce la porțiunile postero-laterale a patru coaste din grupa centrală, din partea stângă, şi o coastă din grupa de jos, de pe aceeași parte: de asemenea, lipsește şi sternul. Membrul superior este foarte sfărâmat şi fragmentat: constă doar în câteva bucăţi scurte din partea supero-laterală a omoplaților, într-o bucată centrală a unui umăr, în oase de antebraț – rupte, şi în numeroase oscioare carpiene şi metacarpiene – aparținând falangelor. Membrul inferior este mai bine conservat: din osul coxal se găsește doar ileonul din stânga, în timp ce celelalte părţi au fost pierdute, precum şi părţile superioare ale celor două oase femur, şi o mare parte din oasele peroneu. S-au găsit rotulele, tibiile, şi numeroase oase tarsiene, metatarsiene şi falange. Aproape toate oasele se regăsesc nu doar sfărâmate, mai mult sau mai puțin tare, dar chiar şi sparte, pe întindere şi adâncime de variată amploare.

Acest complex scheletic, care după recunoaștere, a fost păstrat într-o urnă de sticlă şi expus spre cinstirea credincioșilor, pentru timp de patru ani (atât timp au durat lucrările de restaurare), a fost în cele din urmă supus unui al doilea examen anatomic, mai exact unui examen antropologic, în noaptea de 7/8 mai 1957, care a avut loc înaintea repunerii în nişă, cu scopul de a se obține şi conserva imaginile şi însușirile bucăţilor individuale de os, precum şi cu scopul, mai important chiar, de a reconstrui figura fizică, şi eventual pe cea picturală, a persoanei căreia îi aparține scheletul.  În această operațiune antropometrică am beneficiat de colaborarea colegilor mei dr. Ruggieri Alfredo şi dr. Venezia Luigi. Tehnicile pe care le-am adoptat pentru această întreprindere antropologică au fost numeroase, iar unele dintre acestea, gândite de mine, au fost, de fapt, puse în practică pentru prima dată cu ocazia mai sus-numitului examen de reconstrucție: le-am descris în detaliu într-un amplu referat științific pe care l-am prezentat autorităţii ecleziastice, referat căruia i s-au adăugat numeroase anexe, reproduceri fotografice şi radiografice ale părților de schelet examinate, precum şi tabelele cu valori metrice reale, regăsite în urma măsurilor asupra oaselor.

Un studiu lung şi cu răbdare, efectuat după o metodă sistematică, mi-a permis a doua oară să reconectez între ele fragmentele prezente din fiecare os fragmentat/spart, iar apoi să reconstruiesc tot scheletul articulat, în aşa fel încât să cunosc, în cele din urmă, până şi toate valorile metrice prezumptibile, conform rapoartelor de proporționalitate. Studiul datelor antropometrice complexe, colectate şi prelucrate, a permis realizarea altor multor considerații importante. Rămăşiţele osoase aparțin unui schelet multisecular, lucru demonstrat de faptul că ele sunt extrem de fragile, subțiate în grosime, profund impregnate cu un pigment brun, şi foarte fragmentate. Prezenţa numeroaselor fragmente osoase ne face să înţelegem că bucăţile de schelet, sustrase de marinarii din Bari din mormântul din Mira, trebuie să fi fost chiar la timpul acela, în 1087, foarte friabile şi, prin urmare, deja păstrate de secole. Se presupune că, în timpul sustragerii făcute în grabă, trebuie să fi fost transportat, odată cu oasele, şi pietriș, şi ca noii „custozi” ai relicvelor nu au mai putut recunoaște şi separa pietrișul de oscioarele scurte şi de fragmentele osoase de dimensiune mai mică.

Rămăşiţele de schelet au aparținut, mai mult, unei persoane de vârstă înaintată, mai precis unui bărbat cu vârsta de peste 70 de ani. Acest lucru e demonstrat de faptul că oasele – în raport cu corpul – prezintă reliefuri, iar amprentele sunt destul de bine dezvoltate, însușiri care sunt mult mai frecvente în rândul persoanelor de gen masculin. În  sfârșit, craniul prezintă o sinostoză avansată a suturilor bolţii, chiar şi a pereților laterali (oblilateraţie a suturilor temporo-parietale), fenomen care apare chiar în rândul persoanelor cu vârsta mai mare de 70 de ani. Datele anatomice pe care le-am descris până în acest moment, nu vin, așadar în contradicție cu tradiția istorică, care admite că scheletul examinat a aparținut Sfântului episcop din Mira, Nicolae de Patara, ocrotitorul orașului Bari. Cronica ne spune ca Sf. Nicolae a murit înspre 75 de ani (după unii, la 72, iar după alți, la 80 de ani), pe 6 decembrie 350 d.Hr., în urmă cu 1607 ani.

În 1087, la momentul sustragerii şi a transportului sfintelor oseminte, trecuseră deja 737 de ani; prin urmare e de înţeles faptul că, dacă după mai mult de 7 secole, oasele trebuie să fi fost clar mai fragile şi dacă ele se fragmentau cu ușurință,  era fie din cauza că fuseseră adunate în grabă de mâini robuste, şi nu tratate cu grijă precum niște obiecte delicate, fie din cauza că transportul lor s-a făcut pe mare, şi se presupune, fără suficientă protecție la șocurile provocate de mișcările ondulate ale caravelei.

Aspectul celei de-a șaptea vertebre cervicale dă naștere la presupoziția că cineva, într-o anume situație, dorind să păstreze o relicvă din Sfânt, a făcut o tăietura precisă, cu un cuțit ascuțit, luând o felie subțire de os. Rămăşiţele osoase au aparținut unui individ de înălţime medie şi având un corp cu membre lungi sau medii; în timpul operațiunilor de reconstrucție, s-a putut constata faptul că statura corporală, în picioare, trebuie să fi fost undeva la 1,67 m, lățimea umerilor trebuie sa fi fost undeva la 40 cm, iar circumferința toracică – undeva la 86 cm sau puțin peste. Dacă, pentru a ne face o idee concretă şi practică, folosim mănuşi pentru mâini cu dimensiunea celor ale Sfântului, sau papuci potriviți lui, trebuie să folosim mărimea 8, respectiv 41 (mâna e, de fapt, lungă de 19 cm, lată de 8,7 cm, iar piciorul – lung de 26 şi lat de 10 cm).

Volumul craniului a rezultat a fi unul mediu (cca 1510), la fel şi circumferința craniană (52,4 cm). Capul este de forma normală, tinzând puțin a avea forma alungită (sub-dolihocefalie). Faţa s-a dovedit a fi în mare parte scurtă şi lată, iar bărbia este împinsă în faţă un pic mai mult decât de obicei. Fruntea este largă, orbitele sunt destul de largi, nasul de dimensiuni medii, şi ușor proeminent, cu rădăcini bine săpate, pomeții sunt ușor proeminenți înspre lateral, cerul gurii e larg, maxilarul ușor ieșit înainte, dantura e robustă. Studiul danturii a demonstrat, de asemenea, că Sfântul avea anodontie la ultimii molari (îi lipseau ultimii molari), cariile fiind puțin extinse, şi că alimentația sa obișnuită trebuie să fi fost predominant vegetariană, avându-se în vedere puternica sifonare transversală a suprafețelor masticabile ale molarilor şi premolarilor.

Caracteristicile somatice ale scheletului care s-au reliefat, şi mai ales cele craniene, au permis să se constate că rasa căreia persoana examinată îi aparținea era rasă albă europoida mediteraneană, şi – am putea adăuga – în varietate orientală. S-a putut exclude ipoteza că respectivul craniu ar aparține unui individ din rasă alpină armeană, deoarece subiecții aparținând acestei rase au craniul predominant rotund, brahicefal, şi occipite puternic zdrobite, turtite, aplatizate, însușiri care îi lipsesc relicvei noastre. Dacă vrem să facem o comparație între celei trei exemple de rasă mediteraneană: Sf. Dominic, originar din Spania, Dante Alighieri, originar din Italia, şi Sf. Nicolae, originar din Asia Mică, putem spune că Sf. Nicolae e plasat la mijloc, în ceea ce privește mărimea capului: volumul craniului este de cca 1473 în cazul Sf. Dominic, de cca 1510 în cazul Sf. Nicolae, de cca 1554 în cazul lui Dante.

Orientalii mediteraneeni (din partea estică a Mediteranei) aveau pielea mai mult înspre maroniu comparativ cu mediteraneenii din zona centrală şi occidentală, ceea ce e similar modului în care au fost găsite relicvele [Sf. Nicolae], şi ceea ce se verifică şi azi în așa-numitele tipuri levantine.

A priori se exclude faptul că actualul popor turc ar fi putut avea vreo afinitate rasială cu Sfântul nostru, întrucât turcii aveau să invadeze Turkistan, în Asia Mică, la aproximativ 500 de ani după moartea Sfântului nostru taumaturg.

Clasificarea Oaselor

Lipsa însușirilor antropologice cutanate limitează, în asemenea investigații, posibilitatea de a discrimina cu precizie între tipurile rasiale: totuși, în întregul lui, se impune recunoașterea varietății orientale în ceea ce privește scheletul studiat, statura, constituția predominat longilini, robustețea medie a scheletului, dolihocefalia (craniul alungit din față către spate), faţa pentagonoidă alungită în bărbie, nasul proeminent, lățimea nazală medie, fruntea lată, pomeții mari, un occipite rotunjit.

O ultimă considerație rămâne de făcut, o concluzie a investigației noastre. Pot spune că Sf. Nicolae a purtat întotdeauna asupra sa, până la moarte, semnul suferințelor pătimite din dragoste pentru Dumnezeu, Căruia îi oferise a sa viață. Povestea spune că Sf. Nicolae a petrecut mulți ani în închisori umede şi nesănătoase, de la vârsta de 51 de ani: examenul vertebrelor toracice a arătat faptul că subiectul studiat de noi a suferit de artrita vertebrală cronică apofizară, de natură gravă, care ar fi dat în anchilozare (spondiloartrită anchilozantă). Investigația radiologică asupra craniului a dat la iveală şi o suferință cefalică, evidențiată de o îngroșare osoasă puternică în interiorul craniului, foarte extinsă şi accentuată (hiperostoza endocraniană difuză).

Durerile de coloană vertebrală şi durerile de cap trebuie să îi fi amintit că închisoarea poate lăsa pe termen lung urme de suferință în organism. Mă opresc asupra faptului că un examen anatomic, realizat după mai mult de 1600 de ani după moartea subiectului, a dezvăluit deja multe taine închise în mormânt. Am încercat, totuși, să îmi explic chiar altele, şi am vrut să încerc să văd chipul Sfântului nostru deasupra rămăşiţelor osoase care ne-au rămas din El. Având la dispoziție numeroase reproduceri fotografice ale craniului facial, în diverse proiecții – frontale, laterale şi oblice, m-am gândit să reprezint pe hârtie lucioasă, perfect transparentă, conturul diferitelor părți moi (conturul de piele al capului, conturul sprâncenelor, pleoapelor, nasului, buzei, bărbiei, obrajilor, bărbii), adăpostite de formațiunile corespunzătoare din scheletul osos. Diversele figuri faciale pe care le-am obținut au avut o caracteristică comună foarte importantă, aceea a similitudinii bolții craniene, şi încă de la examenul lor se putea spune că erau aspecte diverse ale aceluiași individ.

Acest fapt are, în opinia mea, o valoare notabilă, şi ne-ar putea convinge că, de fapt, chipul care a apărut în diverse desene, proporționat în raport cu scheletul care îi stă la bază, nu ar trebui să fie foarte diferit de cel real. Dacă chipul Sf. Nicolae ar trebui să corespundă în realitate aceluia pe care l-am obținut din conturul măştii faciale realizat pe scheletul cranian, s-ar putea spune că efigia Taumaturgului nostru este, într-adevăr, iluminată de o lumină de bunătate şi idealism ascetic pe care faţa mai degrabă osoasă, ochii mari şi fruntea largă par să o reflecte înăuntrul lor.

Printre efigiile pitorești ale episcopului nostru de Mira, pe care până azi am avut posibilitatea de a le cunoaște, cea care mai mult decât altele îmi apare mai aproape de datele antropometrice pe care le-am observat, este efigia prezentă în mozaicul înfăţişând-o pe Fecioara Maria cu Sfinții Nicolae şi Ioan Botezătorul din capela Sf. Isidor a bazilicii San Marco din Veneția.

Oasele în negru se află la Bari, oasele în alb (fragmentate) se află la Veneția (Lido)

Oasele Sfântului nostru Taumaturg se odihnesc acum din nou în mormântul lor glorios, care precum un gaj de credință şi de iubire continuă să conjuge Orientul şi Occidentul creștin, în Bari, care e destinat a deveni, mai devreme sau mai târziu, inelul unirii popoarelor dintr-o parte şi din alta, în acea mare pace a inimii pe care toți o presimt şi o râvnesc profund”.

 

Surse:
Diac. Dr. Ioan Valentin Istrati, Sfântul Ierarh Nicolae – mirul iubirii lui Hristos, Ed. Pars Pro Toto, Iaşi, 2007
www.sfnicolae.wordpress.com/viata-sfantului-nicolae/
www.teologie.net/2014/02/25/prof-luigi-martino-sf-nicolae-bari/
www.ro.wikipedia.org/wiki/

Mioara Soldan

Certified Coach by ICF

Certified Coach by International Coach Federation (I.C.F.). Fondatoarea Școlii de Coaching Pleiade. Formări relevante: Systemic Coaching, Coaching Fundamentals & Empowering Leadership, Individual & Team Diagnosis for Leaders and Coaches, Delegative Processes for Team and Organisational Coaching Professionals, Entrepreneurs and Managers - formări efectuate cu Alain Cardon, părintele coaching-ului sistemic la nivel mondial. Master Psihodiagnoză Cognitivă și Consiliere Psihologică în cadrul Facultății de Psihologie, U.E.B. Formare și dezvoltare personală în Analiză Tranzacțională și Master NLP. ”Misiunea mea: să creez, alături de comunitatea Pleiade, un sistem alternativ de educație, sistem bazat pe descoperirea propriei identități, a potențialului individual și a dorințelor profunde, motivatoare, care mână omul către acțiune și rezultate.”

Leave A Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *