Ieși din zona de confort!

De câte ori ai auzit această expresie? Un îndemn util, de altfel, dar care a devenit un clișeu. Și, așa cum se întâmplă de obicei cu clișeele, și acest clișeu privind ieșirea din zona de confort, odată banalizat la nivelul limbajului, este ignorat, iar semnificația sa în evoluția individului e ”lost in translation” – dacă tot ne jucăm cu clișeele verbale. 

Totuși, te invit să ne oprim puțin și să privim ideea: ce e cu adevărat valoros aici, în această deplasare din zona de confort în zona de disconfort?

Dincolo de vorbele uzate, iată un adevăr esențial: progresul real implică o ieșire din obișnuință, un pas spre necunoscut – un pas care, inevitabil, vine la pachet cu disconfort.

Prof. Peter Hawkins, un nume de referință în domeniul coaching-ului și al dezvoltării organizaționale, profesor la Henley Business School din Marea Britanie, ilustrează acest proces într-o imagine pe cât de simplă, pe atât de elocventă:

Un cerc galben: zona de confort,
Un cerc albastru: zona de învățare sau de disconfort controlat,
Un cerc roșu: zona de panică.

Aceste trei zone descriu perfect dinamica transformării noastre. Pentru a crește, trebuie să fim dispuși să ieșim din zona galbenă, dar să fim atenți să nu ajungem în cea roșie.

A red and blue star with yellow text

Description automatically generated

Coaching-ul, educația, sau orice proces de învățare autentică se desfășoară cel mai bine în spațiul albastru, unde evoluăm conștient și susținut.

De ce creșterea implică disconfort

În coaching și în viață, obiectivul suprem este creșterea – o învățare profundă care ne transformă. Învățarea despre noi înșine înseamnă să ne privim nu doar prin prisma calităților pe care le apreciem, ci și a vulnerabilităților, defectelor și fricilor noastre. Acest proces ne scoate din rutină, ne provoacă să încercăm lucruri noi și să gândim diferit, să ne vedem în ipostaze noi și, uneori, inconfortabile.

De ce este asta necesar?

Când ne aflăm în zona albastră, învățăm să gestionăm frustrarea, incertitudinea și chiar teama de eșec. De multe ori, descoperim fațete ale personalității noastre pe care poate le-am ignorat sau reprimat. Deși poate părea neplăcut, aceste momente sunt fundamentale pentru creșterea noastră, pentru că învățarea autentică se întâmplă la granițele zonei de confort. Este locul unde ne forțăm limitele, unde descoperim abilități latente și unde, paradoxal, găsim sentimentul de împlinire care vine odată cu progresul.

Limita fragilă: zona de panică

Există însă o linie fină între disconfortul productiv și stresul copleșitor. Zona roșie – zona de panică – este spațiul în care nu mai putem învăța. Este locul în care frica și anxietatea preiau controlul, blocând orice proces de transformare. Tocmai de aceea, în coaching, mentorat sau terapie, rolul profesionistului care te acompaniază este esențial. Un coach profesionist va monitoriza constant starea clientului său, asigurându-se că procesul de creștere are loc în zona albastră.

Perioadele de confort (zona galbenă) sunt, de asemenea, importante. Ele oferă stabilitate, permit integrarea învățării și funcționează ca un punct de reîncărcare.

Un proces sănătos de dezvoltare trebuie să alterneze momentele de stabilitate (zona galbenă) cu perioade de provocare (zona albastră). Este un dans între confort și disconfort care duce la progres real.

Viața, inevitabil, ne va purta și în zona roșie – pierderi, evenimente neprevăzute, provocări majore. Aceste momente ne învață lecții valoroase, dar sunt diferite de procesul conștient și intenționat al învățării din zona albastră.

Scurta poveste a unei aventurări dincolo de confort

Maria, un manager dintr-o companie de tehnologie, a apelat la un coach pentru că simțea că echipa ei nu performează suficient de bine. În sesiunile inițiale, discuțiile s-au concentrat pe strategiile echipei, și, treptat, coach-ul a însoțit-o pe Maria spre o explorare personală mai profundă. Maria a descoperit că, deși își percepea stilul de leadership ca fiind „flexibil și empatic”, colegii o vedeau ca fiind evazivă și temătoare de conflicte.

Această revelație a fost inițial extrem de inconfortabilă. Maria s-a simțit defensivă, poate chiar rușinată. Dar, lucrând împreună cu coach-ul ei, a început să înțeleagă că frica de a confrunta problemele din echipă provenea din experiențele ei din trecut. Prin pași mici, Maria a început să exerseze o comunicare mai deschisă și mai directă. În câteva luni, a observat o schimbare nu doar în echipa ei, ci și în modul în care ea însăși se simțea: mai sigură pe deciziile ei și mai puțin afectată de frica de eșec.

Maria exemplifică perfect dinamica zonei de confort. Ieșirea din galben, trecerea prin albastru și evitarea zonei roșii – toate au fost gestionate cu suportul unui profesionist, într-un ritm potrivit pentru ea. Acesta este și rolul unui coach bun: să monitorizeze procesul și să se asigure că disconfortul nu devine copleșitor.

Ce ne spun studiile despre relația noastră cu schimbarea?

Din punct de vedere psihologic, percepția asupra schimbării diferă semnificativ de la o persoană la alta. Unii oameni evită schimbările, definindu-se ca fiind „stabili” sau „conservatori”. Pentru aceștia, chiar și pași mici în afara zonei de confort pot părea descurajatori, pot percepe disconfortul ca pe o amenințare, mai degrabă decât ca pe o oportunitate de creștere. La polul opus, sunt cei care par să caute schimbarea constant, din dorința de a experimenta mereu lucruri noi, dar uneori, fără a avea un scop clar, riscând să se risipească în prea multe direcții.

Niciuna dintre aceste extreme nu este, în mod necesar, soluția ideală. Stabilitatea completă poate duce la stagnare, în timp ce schimbarea constantă, necontrolată, poate duce la epuizare sau haos. Soluția stă în a recunoaște momentul potrivit pentru fiecare: învățarea conștientă și gestionarea ritmului propriu.

Viața trăită în „zona albastră” nu trebuie să fie una de stagnare, dar nici una trăită la limita panicii. Este despre a naviga constant între stabilitate și provocare, cu o înțelegere clară a motivelor pentru care alegem să ne aventurăm dincolo de confort.

Reflecții asupra dinamicii colective

Ceea ce este valabil pentru individ se aplică și la nivel de sistem: familii, echipe, organizații sau chiar societăți. Într-o familie, evitarea constantă a conflictelor menține iluzia unei armonii, dar poate duce la acumularea tensiunilor. La fel, într-o organizație, refuzul de a aborda problemele sau de a experimenta noi direcții poate crea stagnare (ceea ce, la un moment dat, se va traduce în involuție în raport cu piața). Similar, o echipă sau o organizație care refuză schimbarea rămâne stagnantă în timp ce una care forțează constant limitele riscă să-și epuizeze resursele.

Un lider conștient, fie că este părinte, manager sau mentor, va crea și oferi un spațiu sigur, dar stimulant, în care membrii echipei să exploreze noi teritorii fără a fi copleșiți și fără a genera stres inutil.

Transformarea: o călătorie conștientă

Ieșirea din zona de confort nu este un obiectiv în sine, este doar o parte dintr-un proces mai amplu de învățare și transformare. Imaginea Prof. P. Hawkins ne amintește că, pentru a evolua, trebuie să ne întindem limitele, dar să o facem într-un mod conștient și controlat.

Fiecare dintre noi are un ritm propriu. Unii fac pași mici, abia perceptibili. Alții sar cu avânt spre necunoscut. Important este să înțelegem că transformarea nu înseamnă haos, ci un dans continuu între siguranță și provocare, între confort și disconfort. Și, de cele mai multe ori, adevărata magie se întâmplă în zona albastră – acolo unde experimentăm, greșim, ne descoperim, învățăm și creștem.

Tu unde te afli acum? Ai curajul să faci un pas spre zona albastră?

De vorbă cu #alumniPleiade: Valentina Șomoioagă

Citește mai departe